Baietelul inconjurat de zid

Demult, odata s-a nascut un copil. Cand a crescut destul de mare ca sa observe ce se gasea in jurul lui, si-a dat seama ca se nascuse in plin razboi. Cei din jur erau impartiti in doua tabere. Parca inebunisera de tot incercand sa se ucida unii pe altii. Se luptau din greu. Pustile trageau, gloantele suierau, tunurile bubuiau ingrozitor, bombele explodau peste tot. Baietelul era mult prea mic ca sa se poata apara singur.
Nu stia sa lupte si nu avea nici un chef sa traga cu pusca sau sa faca rau ranind pe cineva. Insa pentru ca se afla in plin razboi era si el nevoit sa faca ceva, pentru ca altfel l-ar fi putut lovi o bomba sau vreun glonte si l-ar fi omorat.
Din aceasta cauza, a construit ziduri de jur imprejurul lui sperand ca cele doua tabere dusmane nu-l vor observa daca se ascunde acolo. Credea ca daca se va ascunde si va ramane neobservat, nimeni nu-l va rani. A folosit tot felul de lemne si pietre ca sa-si construiasca ascunzatoarea. Pentru mai multa siguranta nu a lasat loc nici de fereastra, nici pentru usa. A mai facut un acoperis gros si intunecat. Statea pitit in adapostul sau si incerca sa fie cat mai linistit ca sa fie sigur ca nu-l gaseste careva. Pentru ca inauntru nu patrundea deloc lumina zilei, singurul fel in care isi putea da seama cum trecea timpul era simtind temperatura. Dupa cum era cald sau frig, stia daca a venit vara sau iarna. Bineinteles ca se simtea teribil de singur, dar habar nu avea ce altceva ar putea face, pentru ca afara, cele doua tabere se razboiau inca, iar lui ii era teribil de frica.
Intr-o zi, un soricel s-a strecurat printr-o crapatura a peretelui si a inceput sa alerge incolo si-ncoace prin ascunzatoare. Baiatul l-a observat surprins si l-a intrebat: “Cum ai ajuns aici? Credeam ca nimeni nu poate patrunde prin peretii mei puternici, fara usa si ferestre.”
“Nu fi prostut!” i-a raspuns soricelul. Totdeauna se gaseste o intrare sau o iesire. Chiar atunci cand crezi ca ai construit peretii cei mai grosi, descoperi ca ei nu sunt deloc grosi sau de nepatruns! Esti singur-singurel pe aici? Mi se pare cam aiurea, cam trist si cam intunecos aici, nu crezi?” “- Ba da”, a raspuns baiatul. Nu-i prea placut aici, dar nu stiu ce sa fac altceva, pentru ca afara este razboi si nu am unde sa plec in alta parte.”
“Bineinteles ca exista si alte locuri in care sa te duci” a zis foarte convins soricelul. In lumea asta nu este peste tot razboi. Aici se da cu adevarat o batalie. Daca vom putea iesi de aici, te vei putea duce intr-un alt loc unde nu este razboi. Pun pariu ca o sa-ti placa foarte mult sa traiesti in alta parte. O sa te poti juca, o sa faci sport sau orice ai chef, la fel cum fac copiii de varsta ta.”
Asa ca baiatul si soricelul s-au asezat ca sa se gandeasca ce-ar putea face pentru ca baiatul sa iasa de dupa ziduri si din zona de conflict. S-au gandit la tot felul de planuri. Mai intai li s-a parut ca ar fi bine sa sape un tunel lung. Numai ca asta cerea mai multa putere de munca decat avea el. In plus, se putea surpa peste el. Apoi s-au gandit ce s-ar intampla daca baiatul ar iesi repede afara si ar lua-o la fuga tare de tot sperand sa nu-l loveasca nicio bomba in acest timp. Totusi nici ideea asta nu parea mai buna decat cealalta.
Atunci soricelul a facut o observatie interesanta: “Ai vazut ca atunci cand cineva ridica un steag alb in timpul unei batalii nimeni nu mai are voie sa traga in el, pentru ca este un semn international de pace? Steagul alb le da de inteles celorlalti ca nu esti periculos si ca nu vrei sa faci nimanui rau. Atunci poti trece printre tabere neinarmat fara sa patesti nimic.”
Baiatul a rupt o zdreanta de culoare alba si a legat-o de un bat lung. Pe soricel l-a bagat in buzunar si tremurand de frica, a iesit afara dintre peretii ascunzatorii pe care si-o construise de jur imprejurul sau, fluturand steagul alb. Mergea repede, tot mai repede, in timp ce soricelul din buzunar ii spunea cum sa iasa din zona. Cei care se luptau au incercat sa-l atraga fiecare de partea sa in razboi. Dar baiatul a refuzat. Fiecare tabara voia sa-l faca sa tina cu cineva si sa lupte impotriva celuilalt, devenind soldat in razboi. Numai ca baiatul era tare satul de razboi, era satul de lupte, era satul de ura si manie. Se saturase si sa stea pitit, singur si trist dupa peretii grosi pe care ii ridicase in jurul sau.
Baiatul a continuat sa mearga pana a ajuns la marginea campului de batalie, intr-un loc unde nu se mai lupta nimeni. Nu erau gloante, bombe sau alte pericole. A gasit oameni care sa aiba grija de el cu dragoste si bunavointa. Impreuna cu ei a invatat foarte multe lucruri despre el insusi, despre lumea sa. Lucrul cel mai important pe care l-a invatat a fost cum sa se tina departe de razboaie, in asa fel incat sa nu mai trebuiasca sa-si ridice ziduri de aparare imprejurul sau. El a priceput ca se poate intampla sa fie si el furios, dar atunci cand furia il stapaneste, inseamna ca a si intrat intr-un razboi.
Dupa ce a reusit sa invete toate astea, lumea a devenit pentru el un loc fericit care l-a ajutat sa uite ca a trecut mai demult si el prin acel razboi, ascunzindu-se dupa ziduri groase, despre care acum nici nu-si mai aducea aminte.