Cele patru scopuri greșite ale copiilor – perspectivă adleriană
Rudolf Dreikurs (1947, 1948, 1957), renumit psihiatru austriac și adept al teoriei lui Alfred Adler, a identificat patru scopuri greșite ale copiilor care se simt excluși și nu reușesc să-și găsească un loc de apartenență. Aceste scopuri sunt manifestări ale unei convingeri eronate că obținerea unui „loc special” le poate aduce valoare și acceptare în grup.
1. Scopul atenției
Primul scop este obținerea atenției. Copilul crede greșit că doar prin atragerea atenției poate deveni valoros și poate aparține unui grup. Atenția poate fi câștigată prin acțiuni pozitive, de exemplu ajutând învățătoarea sau comportându-se exemplar acasă. Însă există și forme „inutile” de a căuta atenția, cum ar fi deranjarea colegilor, certurile cu frații sau alte comportamente care afectează negativ pe ceilalți. Dreikurs a remarcat că aceste comportamente perturbatoare tind să se oprească temporar doar în momentul mustrării, iar copilul poate reveni la ele dacă nu primește atenție prin fapte utile. Spre deosebire de contribuție, care continuă indiferent de atenția primită, scopul atenției depinde de reacția celor din jur.
2. Scopul puterii
Copiii care nu reușesc să-și găsească un loc prin atenție pot trece la scopul puterii, caracterizat prin dorința de dominare. Aceasta poate fi exprimată direct, prin agresivitate și tiranie, dar și subtil, prin manipulare sau exploatarea slăbiciunilor altora (de exemplu, prin frică sau boală). Acest scop reflectă convingerea „Trebuie să faci ce vreau eu”, perturbând armonia și cooperarea interpersonală. Spre deosebire de copiii care pur și simplu își doresc să realizeze sarcini pe cont propriu, cei orientați spre putere caută să domine persoanele din jur.
3. Scopul răzbunării
Dacă nici atenția, nici puterea nu le oferă un loc, copiii pot ajunge la scopul răzbunării. Aceștia încearcă să rănească pe alții, replicând astfel propria suferință. Aceasta este o manifestare profundă a descurajării și sentimentului de neacceptare. Răzbunarea devine o cale extremă prin care copilul încearcă să-și afirme importanța, chiar dacă este negativă și dăunătoare pentru toți cei implicați.
4. Scopul retragerii
În final, dacă nici răzbunarea nu aduce o schimbare, copilul poate adopta scopul retragerii complete, adesea asociat cu ceea ce Adler a numit „complexul de inferioritate”. Acest copil renunță să mai încerce să-și găsească un loc special în lume, adoptând o atitudine de „lăsați-mă în pace”. Eforturile sale spre exterior încetează, iar chiar și ajutorul adulților este respins, ceea ce poate duce la descurajarea și mai profundă a celor din jur.
Evoluția comportamentelor
Dacă scopul atenției eșuează → copilul poate migra spre putere
Dacă puterea nu aduce statut → trece la răzbunare
Dacă și răzbunarea eșuează → urmează renunțarea totală
Cele patru scopuri greșite ale comportamentelor (Dreikurs)
| Scop greșit | Convingere greșită a copilului | Comportament tipic | Cum se simte adultul | Indicii pentru identificare |
|---|---|---|---|---|
| 1. Atenție | „Valorez ceva doar când primesc atenție.” | Deranjează, întrerupe, face pe clovnul, vrea aprobare constantă. | Iritat, enervat, copleșit | Se oprește temporar dacă primește atenție (pozitivă sau negativă) |
| 2. Putere | „Pot aparține doar dacă am control.” | Se împotrivește, contrazice, sfidează, refuză sarcinile sau colaborează doar în proprii termeni. | Furios, provocat, în luptă de putere | Escaladează comportamentul dacă este forțat sau constrâns; vrea „să aibă ultimul cuvânt” |
| 3. Răzbunare | „Sunt rănit – trebuie să rănesc și eu.” | Spune lucruri dureroase, lovește, distruge, are reacții emoționale intense. | Rănit, șocat, supărat | Vrea să provoace suferință; exprimă furie, durere adâncă și nevoia de răzbunare |
| 4. Renunțare | „N-are rost să încerc. Oricum nu reușesc nimic.” | Spune „nu pot”, evită sarcini, pare apatic, descurajat, se retrage complet. | Neputincios, descurajat, fără soluții | Se închide în sine, nu răspunde la încurajări, provoacă resemnare inclusiv în adultul care îl sprijină |
Perspective asupra adulților și aplicabilitatea teoriei
La adulți, scopurile pentru superioritate pot deveni mult mai complexe, dar principiile rămân similare: persoanele pot încerca să-și găsească un loc în societate prin mijloace folositoare sau nefolositoare. Stilul de viață format până în maturitate permite o varietate de comportamente, iar cele patru scopuri clare descrise la copii se pot manifesta într-o formă mai subtilă.
Alfred Adler considera că toate problemele de neadaptare – nevroze, psihoze, delicvență – reflectă un deficit al interesului social, o lipsă de apartenență autentică. Rolul consilierii, psihoterapiei și educației adleriene este să ajute persoana să-și redirecționeze scopurile și credințele, dizolvând sentimentele de inferioritate și crescând sentimentul de apartenență și cooperare socială.
Pentru aprofundare, cititorii pot consulta lucrările lui Dreikurs, Grunwald și Pepper (1971/1982), precum și Dreikurs și Soltz (1964).
Vă așteptăm în cabinet!